Zâmbet

Olga CĂPĂŢÂNĂ Scriitoare, jurnalistă, traducătoare. Cărți publicate: Cartea memoriei eroilor căzuţi în Afganistan, 1997; Cartea memoriei eroilor căzuţi pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova, 2000 (cu caracter documentar); Colind afgan, Chişinău:...

Din C. spre Ch.

Grigore CHIPER Poet, prozator, eseist și traducător. Redactor asociat la revista Contrafort și secretar de redacție la Revista Literară. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România și al P.E.N.Club. Cărți: Abia tangibilul,...

Imaginarul literei

Link text Link text[/button] Ivan PILCHIN Șeful Secției Studii și Cercetări, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Domenii de preocupare: istorie și teorie literară, traducere literară, literatura comparată. Autor de manuale de liceu, traducătorul a 8 cărți. Cărți...

Imaginarul literei

Link text Veronica ŞTEFĂNEŢ A publicat în reviste şi a participat la festivaluri de poezie în Moldova şi România. Frecventează atelierul „Vlad Ioviţă” condus de Dumitru Crudu şi Cenaclul „Republica” condus de Moni Stănilă. Împreună cu poetul Victor Ţvetov a compus şi...

Camera de alături

Link text Scriitor român născut la Mana, Basarabia, stabilit la Paris, militant anticomunist. Proza Camera de alături face parte din volumul omonim de debut, prima ediție, ESPLA, 1968; ediția a doua, îngrijită de Flori Bălănescu, editura Ratio et Revelatio, Oradea,...