Lidia PRISAC, doctor în istorie (2013), cercetător științific coordonator, șefa Arhivei Științifice Centrale a AȘM aflată în subordinea Universității de Stat din Moldova.Preocupările științifice: ansamblul istoriei moderne și contemporane cu focalizare pe spațiul pruto-nistrean, relații interetnice, minorități naționale/etnice, problema transnistreană, istoria armenilor, refugiați, istoria medicinii, mentalități, identitate/alteritate, cotidian, studii de istorie orală, cercetări enciclopedice etc.A publicat peste 200 de studii și articole științifice apărute în reviste și culegeri din Republica Moldova, România, Armenia, Lituania, Germania, Ucraina, Federația Rusă, Serbia, inclusiv volume pe teme de istorie contemporană. Cele mai recente volume: Istoria contemporană. Dicționar enciclopedic, Chișinău, Editura USM, 2023 (coautor); Profesorul Vladimir Potlog (1927–2022): Povestea vieţii. Studiu de istorie orală, Chişinău, Lexon-Prim, 2022, (coautor); Istoriografia separatismului transnistrean (1989–2005). Ediția a doua revăzută și adăugită, Chișinău, Lexon-Prim, 2021; Arhitectura relațiilor interetnice în spațiul ex-sovietic: Republica Moldova (1991–2014), Iaşi, Lumen, 2015 etc.
Comentarii recente