Mircea TĂNASE. Colonel parașutist în rezervă, absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti (1994), al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti (2002), doctor în științe militare și informații, lector universitar asociat la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, membru asociat al Diviziei de Istoria Ştiinţei din cadrul Comitetului Român de Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România/UZPR. Domenii de preocupare: istoria militară, istoria paraşutismului românesc şi mondial, istoria intelligence-ului, monumente istorice. Cărţi publicate: Salt în istorie. Paraşutiştii din România în timpul celui de-al doilea război mondial, Bucureşti, 2003; Trupele aeropurtate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureşti, 2006; Paraşutismul militar in România–tradiţie şi actualitate – 1941–2008, Bucureşti, 2008; Eroii învinşi ai revoluţiei, Bucureşti, 2009; Eroi ai nimănui – agenţi paraşutaţi în România în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, Bucureşti, 2010; Căpitanul paraşutist Mihail Ţanţu – faptele, mărturisirea şi osânda unui cavaler, Bucureşti, 2015; Prin Buzăul istoric. Locuri, fapte, personalităţi, Buzău, 2016; Informaţii şi operaţii speciale în confruntările militare, Sibiu, 2018; Cuvinte de serviciu – editoriale 2009–2017, Bucureşti, 2018; Buzău – oraşul aviaţiei şi paraşutismului militar românesc, Buzău, 2019 (coautor); Paraşutiştii, între mirajul legendelor şi memoria documentelor – studii, documente, evocări, mărturii, Bucureşti, 2021.
Rubrici
Articole recente
- „Limba noastră e aleasă…” O evocare a evenimentelor istorice: Anno Domini 1989
- Viziuni ale paradisului în proza lui Paul Georgescu
- Embracing the Nothingness of Death as a Form of Death Acceptance: a Study Based on Irvin Yalom’s “Staring at the Sun”
- Poetica cognitivă: fundamente teoretice și instrumente de analiză în interpretarea textelor literare
- Ipostazele ratării în romanul Spune-mi Gioni! de Aureliu Busuioc
Comentarii recente